ZF Index imobiliar: Doar apartamentele din trei cartiere ale Capitalei s-au mai scumpit în martie 2021. Colentina, cartierul cu cea mai mare creştere, iar Titan, cea mai importantă scădere
Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capitală au crescut, în medie, la nivelul lunii martie 2021 cu 150 de euro sau 0,15% faţă de luna februarie la 98.850 de euro, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară SVN România.
Faţă de martie 2020, prima lună în care piaţa locală a fost lovită de pandemie, creşterea a fost de 2,3%. Mai mult, acesta este cel mai redus ritm de creştere din ultimul an. Spre comparaţie, în martie 2020 piaţa urca cu 5,2% faţă de martie 2019, în timp ce în prezent avansul este la jumătate.
”Piaţa rezidenţială şi-a dovedit rezilienţa în aceste 12 luni marcate de efectele pandemiei Covid-19 iar evoluţia preţurilor a rămas în marja pozitivă, chiar mai redusă comparativ cu rata anuală a inflaţiei. Cerere solvabilă există iar dobânzile vor continua să scadă în perioada următoare, atât ca urmare a reducerii IRCC cât şi ca o consecinţă a creşterii competiţiei pe segmentul finanţărilor. Astfel, estimăm că următoarea perioada nu va aduce schimbări semnificative pe piaţa apartamentelor vechi din Capitală”, a spus Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.
Cartierul care a cunoscut cea mai mare creştere este Colentina, unde preţurile au urcat cu 6,1% sau 5.000 de euro, în timp ce la Dristor avansul este de 4,4% sau 4.000 de euro, în timp ce în Drumul Taberei preţurile au urcat cu 1.000 de euro sau 1,3%. În plus, în martie doar trei zone au mai crescut faţă de februarie, în timp ce în februarie faţă de ianuarie erau patru zone cu creşteri. Cele mai importante scăderi sunt în Titan, unde preţurile au coborât cu 5.000 de euro, în timp ce la Brâncoveanu sau Militari preţurile au scăzut cu circa 1.000 de euro.
https://www.zf.ro/business-construct/zf-index-imobiliar-doar-apartamentele-din-trei-cartiere-ale-20026451